> virotice (puietul în sac, boala neagră);
> bacteriene (loca americană, europeană, septicemia, paratifoza);
> micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);
> parazitare (nosemoza, amibioza, acarioza, brauloza, varrooza, senotainioza, triunghiulinoza).
.În categoria bolilor necontagioase intră următoarele boli:
- puietul răcit;
- boala de mai;
- diareea albinelor;
- anomaliile mătcilor.
Bolile necontagioase
. Puietul răcit
. Puietul răcit apare de obicei primăvara, în familiile slabe, care au cuiburile nerestrânse şi neîmpachetate. Poate apare şi atunci când apicultorul lărgeşte prea mult cuibul familiei de albine sau menţine prea mult stupii deschişi pe timp nefavorabil, rece, precum şi atunci când în familia de albine, ca urmare a unei boli, numărul albinelor s-a redus foarte mult şi puietul a rămas neacoperit.
. Puietul răcit apare de obicei primăvara, în familiile slabe, care au cuiburile nerestrânse şi neîmpachetate. Poate apare şi atunci când apicultorul lărgeşte prea mult cuibul familiei de albine sau menţine prea mult stupii deschişi pe timp nefavorabil, rece, precum şi atunci când în familia de albine, ca urmare a unei boli, numărul albinelor s-a redus foarte mult şi puietul a rămas neacoperit.
Simptome
.Larvele bolnave nu emană nici un miros caracteristic, îşi păstrează forma şi consistenţa, dar îşi pierd luciul şi culoarea lor devine cenuşie.
.Larvele bolnave nu emană nici un miros caracteristic, îşi păstrează forma şi consistenţa, dar îşi pierd luciul şi culoarea lor devine cenuşie.
.Prevenirea răcirii puietului se face prin aplicarea unor tehnologii corespunzătoare de creştere a albinelor (ţinerea cuibului strâns, primăvara, până când timpul permite introducerea fagurilor noi în cuib), prin menţinerea unor familii puternice, cu destule albine acoperitoare şi prin combaterea bolilor albinelor adulte, care reduc numărul albinelor din colonii.
. Boala de mai
.este o boală a albinelor tinere, mai ales a albinelor care se ocupă de creşterea puietului. Ea apare de obicei primăvara, când familiile de albine se dezvoltă puternic şi este crescută o cantitate mare de puiet. Albinele doici produc, în această perioadă, foarte mult lăptişor pentru hrana puietului, motiv pentru care ele consumă mult polen. Acesta nu poate însă să fie prelucrat fără o cantitate suficientă de apă. în zilele reci când nu pot zbura, sau intensitatea zborului este redusă, apare lipsa de apă, fenomen ce duce la un fel de constipaţie a albinelor tinere.
.este o boală a albinelor tinere, mai ales a albinelor care se ocupă de creşterea puietului. Ea apare de obicei primăvara, când familiile de albine se dezvoltă puternic şi este crescută o cantitate mare de puiet. Albinele doici produc, în această perioadă, foarte mult lăptişor pentru hrana puietului, motiv pentru care ele consumă mult polen. Acesta nu poate însă să fie prelucrat fără o cantitate suficientă de apă. în zilele reci când nu pot zbura, sau intensitatea zborului este redusă, apare lipsa de apă, fenomen ce duce la un fel de constipaţie a albinelor tinere.
Contaminarea
. De cele mai multe ori sunt afectate toate familiile dintr-o stupină, deoarece lipsa apei le afectează în egală măsură.
. De cele mai multe ori sunt afectate toate familiile dintr-o stupină, deoarece lipsa apei le afectează în egală măsură.
Simptome
. La ieşirea din stup, albinele tinere se târăsc în faţa urdinişului, încearcă să zboare, dar cad la pământ şi mor. Au abdomenul umflat, iar excrementele sunt galbene până la cafeniu deschis şi au forma unor cârnăciori cu consistenţă tare. Dacă se apasă pe abdomen, iese o pastă tare, galbenă. Aceste simptome apar mai ales primăvara, după o perioadă rece.
. La ieşirea din stup, albinele tinere se târăsc în faţa urdinişului, încearcă să zboare, dar cad la pământ şi mor. Au abdomenul umflat, iar excrementele sunt galbene până la cafeniu deschis şi au forma unor cârnăciori cu consistenţă tare. Dacă se apasă pe abdomen, iese o pastă tare, galbenă. Aceste simptome apar mai ales primăvara, după o perioadă rece.
Tratamentul
se face cu sirop de zahăr foarte diluat, pulverizat pe albinele de pe faguri sau administrat în alimentator şi prin instalarea adăpătorilor în apropierea stupilor.
se face cu sirop de zahăr foarte diluat, pulverizat pe albinele de pe faguri sau administrat în alimentator şi prin instalarea adăpătorilor în apropierea stupilor.
. Diareea albinelor
. este o boală fiziologică nemolipsitoare a albinelor adulte şi este consecinţa unui consum ridicat de hrană sau miere de calitate inferioară. Boala mai poate fi cauzată şi de zgomote mari produse în jurul stupinei, de prezenţa unor dăunători în cuib, de pierderea mătcii, de blocarea urdinişului şi, ca urmare, de neefectuarea zborului de curăţire etc.
. este o boală fiziologică nemolipsitoare a albinelor adulte şi este consecinţa unui consum ridicat de hrană sau miere de calitate inferioară. Boala mai poate fi cauzată şi de zgomote mari produse în jurul stupinei, de prezenţa unor dăunători în cuib, de pierderea mătcii, de blocarea urdinişului şi, ca urmare, de neefectuarea zborului de curăţire etc.
Simptome
.Boala se evidenţiază prin apariţia excrementelor de culoare castanie pe faguri şi rame, cu miros neplăcut. Albinele bolnave de diaree pierd capacitatea de zbor, se târăsc în faţa urdinişului şi au corpul acoperit cu excremente. Abdomenul lor este mult mărit, iar atunci când sunt luate în mână şi presate pe acesta, elimină excremente sub formă de jet.
.Boala se evidenţiază prin apariţia excrementelor de culoare castanie pe faguri şi rame, cu miros neplăcut. Albinele bolnave de diaree pierd capacitatea de zbor, se târăsc în faţa urdinişului şi au corpul acoperit cu excremente. Abdomenul lor este mult mărit, iar atunci când sunt luate în mână şi presate pe acesta, elimină excremente sub formă de jet.
Tratamentul
. În cazul apariţiei diareii şi pentru prevenirea apariţiei altor boli, se recomandă, pe lângă îngrijirea corectă, administrarea de ceai de plante medicinale sau sirop medicamentos, cu antibiotice, ca în cazul locii europene.
. În cazul apariţiei diareii şi pentru prevenirea apariţiei altor boli, se recomandă, pe lângă îngrijirea corectă, administrarea de ceai de plante medicinale sau sirop medicamentos, cu antibiotice, ca în cazul locii europene.
. Anomaliile mătcilor
. Pe lângă bolile infecto-contagioase, mătcile pot prezenta şi un număr mare de anomalii, produse fie de procese distrofice ale sistemului neuro-endocrin, fie de natură congenitală
. Mătcile manifestă tulburări fiziologice legate de vârstă, care se manifestă prin modificări structurale. Astfel apare atrofierea glandelor producătoare de venin, închiderea la culoare a tubilor Malpighi, pigmentarea ţesutului adipos, fibrozarea şi calcifierea valvei vaginale etc.
Ca urmare a unor tulburări nervoase, la mătci se pot observa pareze, paralizii precum şi depunerea de ouă nefecundate. Aceste tulburări apar ca urmare a unor traumatisme fizice survenite cu ocazia marcării, tăierii aripilor sau altor manipulări, precum şi ca urmare a unor disfuncţiuni ale sistemului neuroendocrin.
. Dintre tulburările somatice se pot aminti: mătci pitice (apar când culesul în natură este insuficient şi nu determină modificări în structura internă sau externă), mătci cu extremităţi somatice anormale (cu aripile sau membrele slab dezvoltate, anormale, nu pot zbura şi nu se pot menţine pe suprafaţa fagurilor), ginandromorfismul (apariţia, ca urmare a unor factori nefavorabili de mediu pe acelaşi individ a unor organe proprii celor două sexe), ciclopismul (prezenţa unui singur ochi compus, de formă semilunară, dispus central), microcefalia (apariţia unor albine cu capul mai redus) etc.
. Aparatul şi organele de reproducere pot prezenta următoarele modificări: aplazia ovarelor (ovare complet nedezvoltate), atrofia ovarelor (mătcile au fost normale, dar ca urmare a unui dezechilibru neuroendocrin, depunerea de ouă se diminuează), hipoplazia ovarelor (dezvoltarea insuficientă a oviductelor, ovare reduse ca volum, consistenţă şi culoare modificate, sterilizate), obstrucţia ovarelor (stagnarea spermei în oviducte ca urmare a nedezvoltării corespunzătoare a veziculei spermatice), obliterarea oviductelor prin calculi rectali (intestinul posterior supraîncărcat cu concreţiuni calcaroase, obliterează căile genitale) etc.
. Unele mătci pot deveni trântoriţe, adică din ouăle depuse de ele se nasc numai trântori, fie datorită expulzării cantităţii de spermă, fie ca urmare a unor tulburări funcţionale cauzate de un spasm nervos la nivelul sfincterului receptaculului seminal, care împiedică ieşirea spermatozoizilor pentru un moment. Uneori, ca urmare a unei infecţii virale, spermatozoizii prezintă degenerări morfologice, cum ar fi răsuciri, încovrigări şi alte forme bizare, acestea influenţând negativ evoluţia embrionului.Mătcile cu diverse anomalii trebuie înlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte mătci tinere şi prolifice.
. Pe lângă bolile infecto-contagioase, mătcile pot prezenta şi un număr mare de anomalii, produse fie de procese distrofice ale sistemului neuro-endocrin, fie de natură congenitală
. Mătcile manifestă tulburări fiziologice legate de vârstă, care se manifestă prin modificări structurale. Astfel apare atrofierea glandelor producătoare de venin, închiderea la culoare a tubilor Malpighi, pigmentarea ţesutului adipos, fibrozarea şi calcifierea valvei vaginale etc.
Ca urmare a unor tulburări nervoase, la mătci se pot observa pareze, paralizii precum şi depunerea de ouă nefecundate. Aceste tulburări apar ca urmare a unor traumatisme fizice survenite cu ocazia marcării, tăierii aripilor sau altor manipulări, precum şi ca urmare a unor disfuncţiuni ale sistemului neuroendocrin.
. Dintre tulburările somatice se pot aminti: mătci pitice (apar când culesul în natură este insuficient şi nu determină modificări în structura internă sau externă), mătci cu extremităţi somatice anormale (cu aripile sau membrele slab dezvoltate, anormale, nu pot zbura şi nu se pot menţine pe suprafaţa fagurilor), ginandromorfismul (apariţia, ca urmare a unor factori nefavorabili de mediu pe acelaşi individ a unor organe proprii celor două sexe), ciclopismul (prezenţa unui singur ochi compus, de formă semilunară, dispus central), microcefalia (apariţia unor albine cu capul mai redus) etc.
. Aparatul şi organele de reproducere pot prezenta următoarele modificări: aplazia ovarelor (ovare complet nedezvoltate), atrofia ovarelor (mătcile au fost normale, dar ca urmare a unui dezechilibru neuroendocrin, depunerea de ouă se diminuează), hipoplazia ovarelor (dezvoltarea insuficientă a oviductelor, ovare reduse ca volum, consistenţă şi culoare modificate, sterilizate), obstrucţia ovarelor (stagnarea spermei în oviducte ca urmare a nedezvoltării corespunzătoare a veziculei spermatice), obliterarea oviductelor prin calculi rectali (intestinul posterior supraîncărcat cu concreţiuni calcaroase, obliterează căile genitale) etc.
. Unele mătci pot deveni trântoriţe, adică din ouăle depuse de ele se nasc numai trântori, fie datorită expulzării cantităţii de spermă, fie ca urmare a unor tulburări funcţionale cauzate de un spasm nervos la nivelul sfincterului receptaculului seminal, care împiedică ieşirea spermatozoizilor pentru un moment. Uneori, ca urmare a unei infecţii virale, spermatozoizii prezintă degenerări morfologice, cum ar fi răsuciri, încovrigări şi alte forme bizare, acestea influenţând negativ evoluţia embrionului.Mătcile cu diverse anomalii trebuie înlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte mătci tinere şi prolifice.
.
.La albine, intoxicaţiile se pot produce cu:
> polen;
> nectar;
> miere de mană;
> pesticide folosite la combaterea dăunătorilor de culturile agricole.
.La albine, intoxicaţiile se pot produce cu:
> polen;
> nectar;
> miere de mană;
> pesticide folosite la combaterea dăunătorilor de culturile agricole.
Intoxicaţiile albinelor
. Intoxicaţia cu polen
. Această intoxicaţie este cauzată de polenul toxic recoltat de albine de la diferite plante otrăvitoare situate în raza de zbor a albinelor.
grăuncioare de polen.Printre plantele polinifere care intră în această categorie amintim: omagul, ceapa, nemţişorul, tutunul, măselariţa, laptele cucului, teiul argintiu şi multe altele. Intoxicaţiile albinelor în anumiţi ani se produc din cauza alcaloizilor, glucozizilor şi uleiurilor eterice volatile, pe care aceste plante le conţin. Uneori, sub influenţa unor factori de mediu şi unele plante polinifere cunoscute ca nevătămătoare pot produce polen toxic pentru albine.
.Boala apare în diferite perioade ale sezonului activ şi afectează în special albinele tinere şi puietul neavând un caracter contagios. în mod obişnuit, boala este de scurtă durată, dar un timp nefavorabil şi lipsa unui cules de polen neotrăvitor, prelungeşte şi agravează boala, producând moartea prin intoxicare a unui număr mare de albine.
. Această intoxicaţie este cauzată de polenul toxic recoltat de albine de la diferite plante otrăvitoare situate în raza de zbor a albinelor.
grăuncioare de polen.Printre plantele polinifere care intră în această categorie amintim: omagul, ceapa, nemţişorul, tutunul, măselariţa, laptele cucului, teiul argintiu şi multe altele. Intoxicaţiile albinelor în anumiţi ani se produc din cauza alcaloizilor, glucozizilor şi uleiurilor eterice volatile, pe care aceste plante le conţin. Uneori, sub influenţa unor factori de mediu şi unele plante polinifere cunoscute ca nevătămătoare pot produce polen toxic pentru albine.
.Boala apare în diferite perioade ale sezonului activ şi afectează în special albinele tinere şi puietul neavând un caracter contagios. în mod obişnuit, boala este de scurtă durată, dar un timp nefavorabil şi lipsa unui cules de polen neotrăvitor, prelungeşte şi agravează boala, producând moartea prin intoxicare a unui număr mare de albine.
Simptome
pe care le prezintă albinele bolnave sunt în funcţie de conţinutul în substanţe toxice ale polenului consumat.
.Intoxicaţia cu polen se poate recunoaşte prin prezenţa pe scândura de zbor, în faţa urdinişului şi pe fundul stupului, a unui număr mare de albine moarte. Albinele au abdomenul mărit şi la o uşoară atingere a lui cu mâna, elimină excremente de consistenţă păstoasă, de culoare galbenă-verzuie. Aceleaşi materii fecale se găsesc din abundenţă şi pe capacele stupilor.
.Uneori albinele prezintă şi paralizii ale membrelor posterioare şi ale aripilor.
pe care le prezintă albinele bolnave sunt în funcţie de conţinutul în substanţe toxice ale polenului consumat.
.Intoxicaţia cu polen se poate recunoaşte prin prezenţa pe scândura de zbor, în faţa urdinişului şi pe fundul stupului, a unui număr mare de albine moarte. Albinele au abdomenul mărit şi la o uşoară atingere a lui cu mâna, elimină excremente de consistenţă păstoasă, de culoare galbenă-verzuie. Aceleaşi materii fecale se găsesc din abundenţă şi pe capacele stupilor.
.Uneori albinele prezintă şi paralizii ale membrelor posterioare şi ale aripilor.
Tratamentul
este nespecific şi constă în administrarea siropului de zahăr (1:2), călduţ (37°C), în doză de 500 ml pentru o familie, din 2 în 2 zile, până la dispariţia simptomelor clinice.
este nespecific şi constă în administrarea siropului de zahăr (1:2), călduţ (37°C), în doză de 500 ml pentru o familie, din 2 în 2 zile, până la dispariţia simptomelor clinice.
. Intoxicaţia cu nectar
. Această boală este determinată de consumul de nectar toxic secretat de aceleaşi plante care produc şi polenul otrăvitor. De obicei, boala se instalează odată cu apariţia timpului nefavorabil secreţiei de nectar şi afectează mai mult albinele culegătoare. S-a constatat că nectarul toxic conţine pe lângă alcaloizi şi glucozizi şi manoză, un zahăr cu proprietăţi toxice deosebite pentru albine. Atunci când nectarul dăunător este recoltat în cantitate mare, mierea care rezultă din el devine periculoasă şi pentru consumul uman.
. Această boală este determinată de consumul de nectar toxic secretat de aceleaşi plante care produc şi polenul otrăvitor. De obicei, boala se instalează odată cu apariţia timpului nefavorabil secreţiei de nectar şi afectează mai mult albinele culegătoare. S-a constatat că nectarul toxic conţine pe lângă alcaloizi şi glucozizi şi manoză, un zahăr cu proprietăţi toxice deosebite pentru albine. Atunci când nectarul dăunător este recoltat în cantitate mare, mierea care rezultă din el devine periculoasă şi pentru consumul uman.
Simptome
.Albinele intoxicate cu nectar devin neliniştite, apoi agitate, treptat îşi pierd capacitatea de zbor, se târăsc pe pământ, fie în faţa urdinişului, fie în jurul plantelor cu nectar toxic, paralizează şi mor. Dacă consumul de nectar toxic a fost mai mic, albinele îşi pot reveni.
.Albinele intoxicate cu nectar devin neliniştite, apoi agitate, treptat îşi pierd capacitatea de zbor, se târăsc pe pământ, fie în faţa urdinişului, fie în jurul plantelor cu nectar toxic, paralizează şi mor. Dacă consumul de nectar toxic a fost mai mic, albinele îşi pot reveni.
Tratamentul
constă în administrarea de sirop de zahăr, câte 500 ml zilnic fiecărei familii, timp de 3-5 zile.
constă în administrarea de sirop de zahăr, câte 500 ml zilnic fiecărei familii, timp de 3-5 zile.
. Intoxicaţia cu mierea de mană
. Intoxicaţia cu mană se manifestă mai ales în timpul iernii şi la începutul primăverii, dar poate apare în tot sezonul activ, ori de câte ori albinele culeg acest produs. În lipsa nectarului floral, albinele recoltează mana în cantităţi mari şi o prelucrează în miere de mană, care apoi este depozitată în faguri ca rezervă de hrană.
.Toxicitatea mierii de mană nu este întotdeauna aceeaşi, ea variază de la o perioadă la alta şi de la o localitate la alta, fiind în funcţie de plantele de pe care se recoltează, de insectele care o produc, de condiţiile meteorologice şi de compoziţia ei. Toxicitatea ei este determinată de sărurile minerale şi mai ales cationii de potasiu, precum şi de alte elemente.
.Digestibilitatea ei pentru albine este mică, ceea ce duce la supraîncărcarea rectului peste limitele fiziologice în timpul iernii. Acţiunea ei dăunătoare faţă de albine este în raport direct cu proporţia în care se amestecă cu miere florală Când rezervele de hrană sunt formate exclusiv din miere de mană, tulburările digestive însoţite de acţiunea toxică şi de posibilitatea declanşării nosemozei decimează în totalitate familiile respective de albine.
.Deoarece modificările ce apar la albinele intoxicate cu miere de mană nu sunt caracteristice, ele putându-se confunda cu alte boli ale albinelor adulte, diagnosticul clinic nu este posibil, se face un examen microscopic al intestinului mijlociu şi posterior al albinelor şi un examen de calitate a mierii.
.Combaterea intoxicaţiei cu miere de mană se face prin examinarea calităţii mierii şi excluderea de la iernare a proviziilor în care există miere de mană.
. Intoxicaţia cu mană se manifestă mai ales în timpul iernii şi la începutul primăverii, dar poate apare în tot sezonul activ, ori de câte ori albinele culeg acest produs. În lipsa nectarului floral, albinele recoltează mana în cantităţi mari şi o prelucrează în miere de mană, care apoi este depozitată în faguri ca rezervă de hrană.
.Toxicitatea mierii de mană nu este întotdeauna aceeaşi, ea variază de la o perioadă la alta şi de la o localitate la alta, fiind în funcţie de plantele de pe care se recoltează, de insectele care o produc, de condiţiile meteorologice şi de compoziţia ei. Toxicitatea ei este determinată de sărurile minerale şi mai ales cationii de potasiu, precum şi de alte elemente.
.Digestibilitatea ei pentru albine este mică, ceea ce duce la supraîncărcarea rectului peste limitele fiziologice în timpul iernii. Acţiunea ei dăunătoare faţă de albine este în raport direct cu proporţia în care se amestecă cu miere florală Când rezervele de hrană sunt formate exclusiv din miere de mană, tulburările digestive însoţite de acţiunea toxică şi de posibilitatea declanşării nosemozei decimează în totalitate familiile respective de albine.
.Deoarece modificările ce apar la albinele intoxicate cu miere de mană nu sunt caracteristice, ele putându-se confunda cu alte boli ale albinelor adulte, diagnosticul clinic nu este posibil, se face un examen microscopic al intestinului mijlociu şi posterior al albinelor şi un examen de calitate a mierii.
.Combaterea intoxicaţiei cu miere de mană se face prin examinarea calităţii mierii şi excluderea de la iernare a proviziilor în care există miere de mană.
. Intoxicaţia cu medicamente
.În general, prin medicament se înţelege acea substanţă care introdusă în organismul viu este în stare să diminueze sau să înlăture tulburările pe care acesta le prezintă.
.În ultimii ani, în combaterea bolilor infecto-contagioase ale albinelor s-au folosit şi se folosesc numeroase antibiotice şi chimioterapice, care administrate în doze necorespunzătoare pot deveni toxice pentru organismul acestora.
.În general, prin medicament se înţelege acea substanţă care introdusă în organismul viu este în stare să diminueze sau să înlăture tulburările pe care acesta le prezintă.
.În ultimii ani, în combaterea bolilor infecto-contagioase ale albinelor s-au folosit şi se folosesc numeroase antibiotice şi chimioterapice, care administrate în doze necorespunzătoare pot deveni toxice pentru organismul acestora.
Simptome
.Sub acţiunea dozelor prea mari de antibiotice, puietul îşi schimbă poziţia normală în celule, îşi pierde culoarea normală, devenind de nuanţă mai închisă şi, în general, este înlăturat din celule de către albine. Albinele adulte s-au dovedit mai rezistente decât puietul faţă de acţiunea toxică a antibioticelor şi sulfamidelor.
.Sub acţiunea dozelor prea mari de antibiotice, puietul îşi schimbă poziţia normală în celule, îşi pierde culoarea normală, devenind de nuanţă mai închisă şi, în general, este înlăturat din celule de către albine. Albinele adulte s-au dovedit mai rezistente decât puietul faţă de acţiunea toxică a antibioticelor şi sulfamidelor.
.Diagnosticarea acestor intoxicaţii medicamentoase la puiet şi la albinele adulte se face pe baza examenului de laborator, al anchetei toxicologice şi anamnezei, pentru a exclude astfel confundarea cu alte boli infecto-contagioase sau cu alt tip de intoxicaţii. Pentru a evita apariţia acestor manifestări în stupină, se recomandă a respecta dozele şi protocolul de administrare a medicamentelor prescrise de specialişti pentru fiecare boală în parte.
. Intoxicaţia cu pesticide
.În agricultură sunt folosite din ce în ce mai multe substanţe chimice deosebit de toxice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură sau a celor din zona forestieră.
.Această metodă chimică de combatere a dăunătorilor duce la scăderea numărului polenizatorilor naturali ai plantelor şi la necesitatea protejării şi folosirii dirijate a albinelor ca insecte polenizatoare, în scopul sporirii producţiei vegetale. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor substanţe chimice mai puţin toxice pentru albine şi prin aplicarea lor în momente în care nu vin în contact cu acestea.
.Insecticidele, indiferent de natura lor, de ingestie, de contact sau de respiraţie, sunt nocive atunci când penetrează organismul albinei şi provoacă un dezechilibru fiziologic la câteva procese biologice fundamentale.
.Deoarece, evoluţia toxicozei este de obicei fulgerătoare, în cursul unei zile pot fi distruse mai multe prisăci, iar această evoluţie depinde de distanţa şi suprafaţa tratată, precum şi de natura şi remanenta substanţelor aplicate.
.În agricultură sunt folosite din ce în ce mai multe substanţe chimice deosebit de toxice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură sau a celor din zona forestieră.
.Această metodă chimică de combatere a dăunătorilor duce la scăderea numărului polenizatorilor naturali ai plantelor şi la necesitatea protejării şi folosirii dirijate a albinelor ca insecte polenizatoare, în scopul sporirii producţiei vegetale. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor substanţe chimice mai puţin toxice pentru albine şi prin aplicarea lor în momente în care nu vin în contact cu acestea.
.Insecticidele, indiferent de natura lor, de ingestie, de contact sau de respiraţie, sunt nocive atunci când penetrează organismul albinei şi provoacă un dezechilibru fiziologic la câteva procese biologice fundamentale.
.Deoarece, evoluţia toxicozei este de obicei fulgerătoare, în cursul unei zile pot fi distruse mai multe prisăci, iar această evoluţie depinde de distanţa şi suprafaţa tratată, precum şi de natura şi remanenta substanţelor aplicate.
Simptome
.Dacă insecticidul utilizat este mai puţin nociv, sau distanţa dintre stupină şi cultura tratată este mai mare, familiile de albine intoxicate au o activitate mai redusă şi prezintă un mare număr de albine moarte pe fundul stupului, în faţa urdinişului şi în direcţia zborului. O parte din albinele care supravieţuiesc cad de pe faguri, se târăsc în faţa urdinişului, iar altă parte încearcă să părăsească stupul împreună cu matca. Puietul de albine intoxicat îşi schimbă poziţia, culoarea, se atrofiază şi piere.
albine intoxicate, în iarbă.Până la utilizarea unor insecticide netoxice pentru albine, dar cu acelaşi efect pentru distrugerea dăunătorilor agricoli, singura posibilitate de prevenire a intoxicaţiilor la albine constă în respectarea legislaţiei în vigoare privitoare la interzicerea stropirilor când plantele melifere sunt în perioada de înflorire (ordinul nr. 127/21 oct. 1991). în cazul când sunt tratate anumite suprafeţe agricole sau forestiere cu substanţe insecticide în perioada când sunt cercetate de către albine, familiile de albine trebuie transportate la cel puţin 5 km de zona în care se aplică combaterea, sau se închid pe întreaga perioadă de tratare şi de remanentă a substanţei insecticide pe plante. Durata închiderii familiilor de albine se scurtează mult atunci când după aplicarea tratamentului chimic intervine o ploaie, apa reducând efectul nociv al substanţei chimice aplicate, diluând-o.
.Albinele şi produsele lor (ceara, mierea) pot fi atacate de o serie de dăunători. Aceştia sunt:
.Dacă insecticidul utilizat este mai puţin nociv, sau distanţa dintre stupină şi cultura tratată este mai mare, familiile de albine intoxicate au o activitate mai redusă şi prezintă un mare număr de albine moarte pe fundul stupului, în faţa urdinişului şi în direcţia zborului. O parte din albinele care supravieţuiesc cad de pe faguri, se târăsc în faţa urdinişului, iar altă parte încearcă să părăsească stupul împreună cu matca. Puietul de albine intoxicat îşi schimbă poziţia, culoarea, se atrofiază şi piere.
albine intoxicate, în iarbă.Până la utilizarea unor insecticide netoxice pentru albine, dar cu acelaşi efect pentru distrugerea dăunătorilor agricoli, singura posibilitate de prevenire a intoxicaţiilor la albine constă în respectarea legislaţiei în vigoare privitoare la interzicerea stropirilor când plantele melifere sunt în perioada de înflorire (ordinul nr. 127/21 oct. 1991). în cazul când sunt tratate anumite suprafeţe agricole sau forestiere cu substanţe insecticide în perioada când sunt cercetate de către albine, familiile de albine trebuie transportate la cel puţin 5 km de zona în care se aplică combaterea, sau se închid pe întreaga perioadă de tratare şi de remanentă a substanţei insecticide pe plante. Durata închiderii familiilor de albine se scurtează mult atunci când după aplicarea tratamentului chimic intervine o ploaie, apa reducând efectul nociv al substanţei chimice aplicate, diluând-o.
.Albinele şi produsele lor (ceara, mierea) pot fi atacate de o serie de dăunători. Aceştia sunt:
Dăunătorii albinelor
> găselniţa;
> fluturele "Cap de mort";
> viespile;
> lupul albinelor;
> furnicile;
> prigoriile;
> ciocănitorile;
> şoarecii.
. Găselniţa
. Găselniţa sau molia cerii este reprezentată de două genuri: Galleria mellonela (găselniţa mare) şi Achroea grisella (găselniţa mică). Aceste specii fac parte din grupa fluturilor de noapte, care depun ouăle pe firmiturile de ceară de la urdiniş sau de pe fundul stupului, sau chiar pe rame şi faguri, în special pe cei păstraţi în depozite. Sunt atacate mai ales familiile slabe, adăpostite în stupi vechi, deterioraţi cu multe crăpături.
vierme găselniţăFemela găselniţei mari depune în medie 700 de ouă, iar cea a găselniţei mici, 200-300 de ouă, din care după 10 zile ies larve, ce reprezintă de altfel principala sursă de proteine. Pe măsură ce larvele consumă, ele construiesc galerii pe care le tapetează cu o ţesătură din fire mătăsoase, ce le protejează împotriva înţepăturilor albinelor. După circa 30 de zile, larva îşi încetează hrănirea şi îşi construieşte o gogoaşă de culoare albă, din care după alte 14 zile vor ieşi fluturi. În condiţii favorabile de temperatură (30-34°C), ciclul complet de dezvoltare este de circa 44 de zile, putându-se repeta de 3-4 ori pe an. La temperaturi mai scăzute, ciclul se prelungeşte, astfel la 0°C, larva, nimfa şi insecta mor în timp de 12 ore, iar la -15°C, moartea se produce după 45 de minute, frigul fiind cel mai mare duşman al moliei.
.Menţinerea fagurilor de rezervă toamna târziu în stupii populaţi, sub protecţia albinelor până la instalarea timpului rece şi apoi depozitarea în magazii neîncălzite, reprezintă modalităţi de prevenire a apariţiei moliei.
.Atacul găselniţei asupra fagurilor începe de la cei laterali şi se termină cu cei cu puiet din cuib. Găselniţa îşi construieşte galerii pe sub puietul căpăcit, determinând moartea acestuia, fie ca urmare a vătămării lui, fie ca urmare a intoxicării acestuia cu excrementele parazitului.
Găselniţa este un dăunător foarte periculos, ce poate distruge într-un timp scurt întregul echipament de faguri din depozitele de păstrare.
.Ca măsuri de profilaxie se recomandă menţinerea familiilor puternice, reformarea anuală a fagurilor vechi care sunt purtători de germeni patogeni şi de ouă de găselniţă, curăţirea periodică a stupilor de resturile de ceară şi depozitarea fagurilor cu acid acetic glacial, care se aplică pe foile de hârtie intercalate între rândurile de rame.
.În cazul unui atac masiv se recomandă îndepărtarea fagurilor puternic atacaţi, iar la cei mai puţin atacaţi se va depista şi se vor deschide galeriile cu ajutorul unui vârf de cuţit sau cu un cui, permiţând astfel albinelor să efectueze mai bine operaţiunile de îndepărtare a larvelor şi de refacere a celulelor deteriorate.
> găselniţa;
> fluturele "Cap de mort";
> viespile;
> lupul albinelor;
> furnicile;
> prigoriile;
> ciocănitorile;
> şoarecii.
. Găselniţa
. Găselniţa sau molia cerii este reprezentată de două genuri: Galleria mellonela (găselniţa mare) şi Achroea grisella (găselniţa mică). Aceste specii fac parte din grupa fluturilor de noapte, care depun ouăle pe firmiturile de ceară de la urdiniş sau de pe fundul stupului, sau chiar pe rame şi faguri, în special pe cei păstraţi în depozite. Sunt atacate mai ales familiile slabe, adăpostite în stupi vechi, deterioraţi cu multe crăpături.
vierme găselniţăFemela găselniţei mari depune în medie 700 de ouă, iar cea a găselniţei mici, 200-300 de ouă, din care după 10 zile ies larve, ce reprezintă de altfel principala sursă de proteine. Pe măsură ce larvele consumă, ele construiesc galerii pe care le tapetează cu o ţesătură din fire mătăsoase, ce le protejează împotriva înţepăturilor albinelor. După circa 30 de zile, larva îşi încetează hrănirea şi îşi construieşte o gogoaşă de culoare albă, din care după alte 14 zile vor ieşi fluturi. În condiţii favorabile de temperatură (30-34°C), ciclul complet de dezvoltare este de circa 44 de zile, putându-se repeta de 3-4 ori pe an. La temperaturi mai scăzute, ciclul se prelungeşte, astfel la 0°C, larva, nimfa şi insecta mor în timp de 12 ore, iar la -15°C, moartea se produce după 45 de minute, frigul fiind cel mai mare duşman al moliei.
.Menţinerea fagurilor de rezervă toamna târziu în stupii populaţi, sub protecţia albinelor până la instalarea timpului rece şi apoi depozitarea în magazii neîncălzite, reprezintă modalităţi de prevenire a apariţiei moliei.
.Atacul găselniţei asupra fagurilor începe de la cei laterali şi se termină cu cei cu puiet din cuib. Găselniţa îşi construieşte galerii pe sub puietul căpăcit, determinând moartea acestuia, fie ca urmare a vătămării lui, fie ca urmare a intoxicării acestuia cu excrementele parazitului.
Găselniţa este un dăunător foarte periculos, ce poate distruge într-un timp scurt întregul echipament de faguri din depozitele de păstrare.
.Ca măsuri de profilaxie se recomandă menţinerea familiilor puternice, reformarea anuală a fagurilor vechi care sunt purtători de germeni patogeni şi de ouă de găselniţă, curăţirea periodică a stupilor de resturile de ceară şi depozitarea fagurilor cu acid acetic glacial, care se aplică pe foile de hârtie intercalate între rândurile de rame.
.În cazul unui atac masiv se recomandă îndepărtarea fagurilor puternic atacaţi, iar la cei mai puţin atacaţi se va depista şi se vor deschide galeriile cu ajutorul unui vârf de cuţit sau cu un cui, permiţând astfel albinelor să efectueze mai bine operaţiunile de îndepărtare a larvelor şi de refacere a celulelor deteriorate.
medical Pentru mai multe informaţii referitoare la Găselniţă, citiţi şi articolul "Găselniţa", din Agenda sanitar-veterinară, la Articole.
.Fluturele "Cap de mort"
fluturele Cap de mort.Fluturele cap de mort (Acherontia atropos) este un fluture mare, de mărimea palmei unui om atunci când are aripile desfăcute. Denumirea îi vine de la un desen asemănător craniului unui om ce îl are pe partea dorsală a aripilor. În zbor produce un zumzet specific, perceptibil de la distanţă. El pătrunde în stup seara, pe urdiniş, consumă miere şi prin mişcarea aripilor agită albinele.
.Pentru a împiedica accesul lui în stupi, se recomandă micşorarea urdinişului în funcţie de populaţia de albine şi instalarea gratiilor pe timpul toamnei.
fluturele Cap de mort.Fluturele cap de mort (Acherontia atropos) este un fluture mare, de mărimea palmei unui om atunci când are aripile desfăcute. Denumirea îi vine de la un desen asemănător craniului unui om ce îl are pe partea dorsală a aripilor. În zbor produce un zumzet specific, perceptibil de la distanţă. El pătrunde în stup seara, pe urdiniş, consumă miere şi prin mişcarea aripilor agită albinele.
.Pentru a împiedica accesul lui în stupi, se recomandă micşorarea urdinişului în funcţie de populaţia de albine şi instalarea gratiilor pe timpul toamnei.
.Viespile
viespe.Viespile atacă albinele din familiile slabe, în special toamna când albinele nu zboară, pentru a le consuma mierea, acestea fiind mai rezistente la frig. Se cunosc multe specii de viespi dăunătoare: Vespa crabro, Vespa germanica, Vespa gallica, Vespa silvestris, Vespa media etc. Vespa crabro sau gărgăunul este cea mai dăunătoare dintre speciile de viespi, căci pândeşte albinele la urdiniş, le atacă din zbor şi le mănâncă.
.Viespile trăiesc în colonii adăpostite în scorburile copacilor, în şoproane, poduri, streşini sau în pământ. Atacul lor se produce dimineaţa, când timpul este mai răcoros şi albinele sunt mai puţin vioaie şi se apără mai greu sau chiar deloc.
.Combaterea viespilor constă în depistarea şi distrugerea cuiburilor cu insecticide, mai ales primăvara, când sunt în număr mai mic, putându-se distruge femelele care supravieţuiesc solitare, oprind astfel apariţia generaţiilor tinere.
viespe.Viespile atacă albinele din familiile slabe, în special toamna când albinele nu zboară, pentru a le consuma mierea, acestea fiind mai rezistente la frig. Se cunosc multe specii de viespi dăunătoare: Vespa crabro, Vespa germanica, Vespa gallica, Vespa silvestris, Vespa media etc. Vespa crabro sau gărgăunul este cea mai dăunătoare dintre speciile de viespi, căci pândeşte albinele la urdiniş, le atacă din zbor şi le mănâncă.
.Viespile trăiesc în colonii adăpostite în scorburile copacilor, în şoproane, poduri, streşini sau în pământ. Atacul lor se produce dimineaţa, când timpul este mai răcoros şi albinele sunt mai puţin vioaie şi se apără mai greu sau chiar deloc.
.Combaterea viespilor constă în depistarea şi distrugerea cuiburilor cu insecticide, mai ales primăvara, când sunt în număr mai mic, putându-se distruge femelele care supravieţuiesc solitare, oprind astfel apariţia generaţiilor tinere.
.Lupul albinelor
.Lupul albinelor (Philanthus triangulum) se aseamănă cu viespile, dar este mult mai mare. El îşi face cuibul în pământ şi sapă multe galerii pe unde circulă. Atacă albinele la urdiniş, în zbor şi pe flori, le fixează bine între picioare, pe unele le mănâncă, iar cu altele îşi hrăneşte larvele din cuib.
.Combaterea acestei insecte se face în mod asemănător cu a viespilor, sau prin omorârea ei cu o paletă în timp ce zboară prin stupină, având un zbor lent.
.Lupul albinelor (Philanthus triangulum) se aseamănă cu viespile, dar este mult mai mare. El îşi face cuibul în pământ şi sapă multe galerii pe unde circulă. Atacă albinele la urdiniş, în zbor şi pe flori, le fixează bine între picioare, pe unele le mănâncă, iar cu altele îşi hrăneşte larvele din cuib.
.Combaterea acestei insecte se face în mod asemănător cu a viespilor, sau prin omorârea ei cu o paletă în timp ce zboară prin stupină, având un zbor lent.
.Furnicile
furnici.Aceste insecte aparţin mai multor genuri, fiind periculoase pentru albine. Ele pătrund în stup prin crăpături, pe la urdiniş sau podişor, fură peste 1 kg de miere pe zi şi neliniştesc albinele. În apropierea pădurilor, unde se găsesc populaţii numeroase de furnici, pot fi distruse familii întregi de albine sau redusă foarte mult capacitatea de producţie.
.Combaterea constă în amplasarea stupinelor în zone fără furnici sau unde acestea sunt puţine, ungerea suporturilor stupilor cu păcură, aşezarea sub picioarele stupilor a unor cutii cu petrol, presărarea de cordoane de sare, desfacerea muşuroaielor şi administrarea insecticidului apoi astuparea acestuia, iar în cazul atacului masiv, se mută stupina.
furnici.Aceste insecte aparţin mai multor genuri, fiind periculoase pentru albine. Ele pătrund în stup prin crăpături, pe la urdiniş sau podişor, fură peste 1 kg de miere pe zi şi neliniştesc albinele. În apropierea pădurilor, unde se găsesc populaţii numeroase de furnici, pot fi distruse familii întregi de albine sau redusă foarte mult capacitatea de producţie.
.Combaterea constă în amplasarea stupinelor în zone fără furnici sau unde acestea sunt puţine, ungerea suporturilor stupilor cu păcură, aşezarea sub picioarele stupilor a unor cutii cu petrol, presărarea de cordoane de sare, desfacerea muşuroaielor şi administrarea insecticidului apoi astuparea acestuia, iar în cazul atacului masiv, se mută stupina.
.Prigoriile
prigoria.Prigoria (Merops apiaster) cunoscută şi sub denumirea de albinărel, este o pasăre mică, cu un colorit al penajului foarte frumos. Trăieşte în regiuni cu terenuri puternic erodate (râpe), unde îşi construieşte cuiburi sub formă de galerii adânci de 1-2 m sau în scorburile copacilor. Pe timp rece şi înnorat, când nu găsesc hrană, prigoriile se adună în stoluri mari, atacând albinele din stupină sau pe cele ce se întorc de la cules, acestea având un zbor mai greoi şi mai lin. Atacurile sunt mai numeroase în luna iunie, când îşi cresc puii şi în luna august când se pregătesc de plecare spre ţările calde. O prigorie poate consuma într-o zi 60-80 de albine.
.Combaterea prigoriilor atunci când numărul lor este foarte mare se poate face prin distrugerea cuiburilor cu diferite substanţe de tip respirator.
prigoria.Prigoria (Merops apiaster) cunoscută şi sub denumirea de albinărel, este o pasăre mică, cu un colorit al penajului foarte frumos. Trăieşte în regiuni cu terenuri puternic erodate (râpe), unde îşi construieşte cuiburi sub formă de galerii adânci de 1-2 m sau în scorburile copacilor. Pe timp rece şi înnorat, când nu găsesc hrană, prigoriile se adună în stoluri mari, atacând albinele din stupină sau pe cele ce se întorc de la cules, acestea având un zbor mai greoi şi mai lin. Atacurile sunt mai numeroase în luna iunie, când îşi cresc puii şi în luna august când se pregătesc de plecare spre ţările calde. O prigorie poate consuma într-o zi 60-80 de albine.
.Combaterea prigoriilor atunci când numărul lor este foarte mare se poate face prin distrugerea cuiburilor cu diferite substanţe de tip respirator.
.Ciocănitorile
.Ciocănitorile, prin modul lor de viaţă, aduc o contribuţie importantă la combaterea dăunătorilor din păduri şi livezi cu pomi fructiferi. Datorită auzului lor fin, ele reuşesc să depisteze dăunătorii de scoarţă şi dăunătorii xilofagi, exact acolo unde se găsesc în copaci, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (larvă, pupă, adult) şi le distrug. De aceea sunt pe drept numite "doctorii pădurilor".
ciocănitoare În ornitofauna ţării noastre sunt cunoscute 14 specii de ciocănitori. Speciile şi subspeciile de ciocănitori ce populează teritoriul ţării noastre sunt: capântortura - Jynx torquila L., ghionoaia verde - Picus viridis L., ghionoaia sură - Picus canus Gmel., ciocănitoarea neagră - Dryocopus martius (L.), ciocănitoarea mare -- Dendrocopos major (L.), ciocănitoarea de pădure - Dendrocopos major pinetorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea sudică - Dendrocopos major candidus (Stres.), ciocănitoarea de grădină - Dendrocopos syriacus (Hempr. et Ehrenb.), ciocănitoarea de stejar - Dendrocopos medius (L.), ciocănitoarea dobrogeană - Dendrocopos leucotos lifordi (Sharpe et Dress.), ciocănitoarea spate-alb - Dendocopos leucotos leucootos (Bechst.) ciocănitoarea mică - Dendrocopos minor hortorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea estică - Dendrorocopos minor buturlini Hart. şi ciocănitoarea de munte - Picoides tridactylus alpinus C. L. Brehm.
Pe lângă rolul lor ecologic, pe lângă că sunt folositoare, ciocănitorile pot produce şi daune. Pentru apicultori ciocănitorile reprezentă o problemă în perioada de iarnă. Deoarece sursele de insecte, în această perioadă, sunt la cel mai scăzut nivel de peste an, ciocănitorile atacă stupii şi se hrănesc cu plăcere cu albinele moarte, de pe fundul stupului, sau din ghem, cauzând astfel, prin zgomotele făcute, neliniştirea familiei de albine urmată de consum mare de hrană şi apoi diaree, ducând astfel la pierderea totală a familiilor atacate.
Pentru a pune la adăpost stupii de atacul ciocănitorilor, apicultorul are la îndemână mai multe soluţii practice, de la soluţii simple cum ar fi clasicele sperietori de păsări până la uzul echipamentelor furnizate de tehnica modernă, aparatele cu ultrasunete.
O soluţie ar fi îmbrăcarea stupilor într-o plasă de sârmă cu ochiuri mici. Astfel ciocănitorile nu au acces fizic la lemnul stupului deci nu îl pot găuri.
O altă soluţie este tăierea unor saci din material plastic în fâşii şi punerea acestora pe stupi. Fâşiile vor flutura în vânt, vor speria ciocănitorile şi, fiindcă sunt din plastic şi au suprafeţele netede, alunecoase, nu vor permite ciocănitorilor să se aşeze pe ele şi să înceapă "munca" de găurire a lemnului.
Pe stupi şi pe scândurile de zbor se mai pot aplica benzi cu cuie, cu obiecte ascuţite, evitându-se astfel aşezarea ciocănitorilor. Nu aş recomanda această metodă deoarece aceste păsări ar putea fi rănite şi, dincolo de pagubele provocate apicultorilor, sunt păsări folositoare în ecosistem.
Apicultorul mai poate pune pe lângă stupină, în mănunchiuri, benzi de material reflectorizant, strălucitor care, în bătaia vântului şi în razele soarelui, produc sunete şi lumini care sperie ciocănitorile. O variantă a acestor sperietori de păsări sunt ochii mişcători: o formă rotundă, mare, în culori vii, sub formă de cap cu ochi care, în bătaia vântului, se mişcă în toate direcţiile.
O soluţie modernă şi eficace pentru prevenirea atacului ciocănitorilor este folosirea aparatelor cu ultrasunete. Acestea emit ultrasunete pe direcţia în care sunt îndreptate creând un zid sonic ce deranjează şi ţin la distanţă păsările şi alte insecte. În stupină pot fi folosite doar pe timpul iernii, atunci când albinele nu zboară, şi la o distanţă oarecare de stupi deoarece aşa cum deranjează păsările, ţânţarii, muştele, bondarii etc., deranjează şi albinele.
Crearea unor adăposturi, cuiburi artificiale pentru ciocănitori, la distanţă de stupină pot determina ciocănitorile să nu mai atace stupii, să caute hrană în afara stupinei.
Închei acest articol cu îndemnul adresat apicultorilor să încerce să folosească metode de prevenire a atacului acestor păsări în stupină cât mai blânde şi să le protejeze în această perioadă critică a anului deoarece, în ciuda pagubelor pe care ciocănitorile le pot aduce stupilor, primăvara ele curăţă livezile de pomi fructiferi de omizi şi viermi, pomii sunt sănătoşi şi astfel înfloresc dând din abundenţă nectarul cel dulce albinelor.
.Ciocănitorile, prin modul lor de viaţă, aduc o contribuţie importantă la combaterea dăunătorilor din păduri şi livezi cu pomi fructiferi. Datorită auzului lor fin, ele reuşesc să depisteze dăunătorii de scoarţă şi dăunătorii xilofagi, exact acolo unde se găsesc în copaci, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (larvă, pupă, adult) şi le distrug. De aceea sunt pe drept numite "doctorii pădurilor".
ciocănitoare În ornitofauna ţării noastre sunt cunoscute 14 specii de ciocănitori. Speciile şi subspeciile de ciocănitori ce populează teritoriul ţării noastre sunt: capântortura - Jynx torquila L., ghionoaia verde - Picus viridis L., ghionoaia sură - Picus canus Gmel., ciocănitoarea neagră - Dryocopus martius (L.), ciocănitoarea mare -- Dendrocopos major (L.), ciocănitoarea de pădure - Dendrocopos major pinetorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea sudică - Dendrocopos major candidus (Stres.), ciocănitoarea de grădină - Dendrocopos syriacus (Hempr. et Ehrenb.), ciocănitoarea de stejar - Dendrocopos medius (L.), ciocănitoarea dobrogeană - Dendrocopos leucotos lifordi (Sharpe et Dress.), ciocănitoarea spate-alb - Dendocopos leucotos leucootos (Bechst.) ciocănitoarea mică - Dendrocopos minor hortorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea estică - Dendrorocopos minor buturlini Hart. şi ciocănitoarea de munte - Picoides tridactylus alpinus C. L. Brehm.
Pe lângă rolul lor ecologic, pe lângă că sunt folositoare, ciocănitorile pot produce şi daune. Pentru apicultori ciocănitorile reprezentă o problemă în perioada de iarnă. Deoarece sursele de insecte, în această perioadă, sunt la cel mai scăzut nivel de peste an, ciocănitorile atacă stupii şi se hrănesc cu plăcere cu albinele moarte, de pe fundul stupului, sau din ghem, cauzând astfel, prin zgomotele făcute, neliniştirea familiei de albine urmată de consum mare de hrană şi apoi diaree, ducând astfel la pierderea totală a familiilor atacate.
Pentru a pune la adăpost stupii de atacul ciocănitorilor, apicultorul are la îndemână mai multe soluţii practice, de la soluţii simple cum ar fi clasicele sperietori de păsări până la uzul echipamentelor furnizate de tehnica modernă, aparatele cu ultrasunete.
O soluţie ar fi îmbrăcarea stupilor într-o plasă de sârmă cu ochiuri mici. Astfel ciocănitorile nu au acces fizic la lemnul stupului deci nu îl pot găuri.
O altă soluţie este tăierea unor saci din material plastic în fâşii şi punerea acestora pe stupi. Fâşiile vor flutura în vânt, vor speria ciocănitorile şi, fiindcă sunt din plastic şi au suprafeţele netede, alunecoase, nu vor permite ciocănitorilor să se aşeze pe ele şi să înceapă "munca" de găurire a lemnului.
Pe stupi şi pe scândurile de zbor se mai pot aplica benzi cu cuie, cu obiecte ascuţite, evitându-se astfel aşezarea ciocănitorilor. Nu aş recomanda această metodă deoarece aceste păsări ar putea fi rănite şi, dincolo de pagubele provocate apicultorilor, sunt păsări folositoare în ecosistem.
Apicultorul mai poate pune pe lângă stupină, în mănunchiuri, benzi de material reflectorizant, strălucitor care, în bătaia vântului şi în razele soarelui, produc sunete şi lumini care sperie ciocănitorile. O variantă a acestor sperietori de păsări sunt ochii mişcători: o formă rotundă, mare, în culori vii, sub formă de cap cu ochi care, în bătaia vântului, se mişcă în toate direcţiile.
O soluţie modernă şi eficace pentru prevenirea atacului ciocănitorilor este folosirea aparatelor cu ultrasunete. Acestea emit ultrasunete pe direcţia în care sunt îndreptate creând un zid sonic ce deranjează şi ţin la distanţă păsările şi alte insecte. În stupină pot fi folosite doar pe timpul iernii, atunci când albinele nu zboară, şi la o distanţă oarecare de stupi deoarece aşa cum deranjează păsările, ţânţarii, muştele, bondarii etc., deranjează şi albinele.
Crearea unor adăposturi, cuiburi artificiale pentru ciocănitori, la distanţă de stupină pot determina ciocănitorile să nu mai atace stupii, să caute hrană în afara stupinei.
Închei acest articol cu îndemnul adresat apicultorilor să încerce să folosească metode de prevenire a atacului acestor păsări în stupină cât mai blânde şi să le protejeze în această perioadă critică a anului deoarece, în ciuda pagubelor pe care ciocănitorile le pot aduce stupilor, primăvara ele curăţă livezile de pomi fructiferi de omizi şi viermi, pomii sunt sănătoşi şi astfel înfloresc dând din abundenţă nectarul cel dulce albinelor.
.Şoarecii
şoarece.Şoarecii pătrund şi se instalează în stupi toamna, pe la urdiniş sau prin alte crăpături, consumă miere, păstură, distrug fagurii şi deranjează albinele. Pentru a împiedica pătrunderea lor în stup, la urdiniş se instalează gratii sau reducătoare de urdiniş, a căror deschidere verticală să nu depăşească 8 mm. Primăvara, fagurii atacaţi de şoareci se topesc, iar stupii se spală pentru a îndepărta mirosul.
.Combaterea şoarecilor şi şobolanilor se poate face pe cale mecanică, chimică sau biologică, dintre acestea, cea mai eficace este cea chimică şi se bazează pe momeli cu diferite rodenticide.
şoarece.Şoarecii pătrund şi se instalează în stupi toamna, pe la urdiniş sau prin alte crăpături, consumă miere, păstură, distrug fagurii şi deranjează albinele. Pentru a împiedica pătrunderea lor în stup, la urdiniş se instalează gratii sau reducătoare de urdiniş, a căror deschidere verticală să nu depăşească 8 mm. Primăvara, fagurii atacaţi de şoareci se topesc, iar stupii se spală pentru a îndepărta mirosul.
.Combaterea şoarecilor şi şobolanilor se poate face pe cale mecanică, chimică sau biologică, dintre acestea, cea mai eficace este cea chimică şi se bazează pe momeli cu diferite rodenticide.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va rog pastrai un limbaj adecvat, in caz contrar voi lua masuri.
Va multumesc!