Dictionar- Apicol

Aparate morfologice (continuare litera A)

APARATUL CIRCULATOR-este reprezentat de inima (cord), aorta, doua diafragme, hemolimfa si organele accesorii de pulsatii.

Inima este un organ tubular pulsatil, format din cinci ventricule, situat in partea dorsala a abdomenului, superior aparatului digestiv. Ventriculele comunica intre ele prin orificii prevazute cu supape, valvule, care se deschid catre interior si permite hemolimfei sa circule intr-un singur sens. În lateral se află 5 perechi de perforaţii denumite ostii sau osteole, prin care hemolimfa avanseaza postero-anterior.

Aorta trece prin petiol si cavitatea toracica, are un traiect spiralat, patrunde in cap si se deschide in cavitatea cefalica printr-un mic orificiu.

Diafragma dorsala este un perete muscular situat sub cord. In partea ei superioara formeaza o cavitate cu invelisul corpului, sinusul dorsal sau pericardial. Diafragma ventrala este situata inferior tubului digestiv, deasupra cordonului nervos. Intre ea si peretele ventral al corpului albinei se formeaza sinusul ventral.

Organele accesorii de pulsatii suplimenteaza activitatea inimii si a diafragmelor si sunt localizate la cap, la baza antenelor si in torace, la baza aripilor.

Hemolimfa este alcatuita din plasma si din elemente figurate. Este un lichid incolor sau cu nuante galben-portocalii, limpede. In compozitia hemolimfei s-au evidentiat aminoacizi importanti, o cantitate importanta de zaharuri, in special glucoza, saruri minerale, acizi grasi, enzime, apa in % de 85-90%. Elementele figurate sunt reprezentate trei tipuri de formatiuni: de celule mici de 12-13 microni cu nuclei intens colorati, de celule formatoare de 4,6-13,8 microni si de celule mult mai mari, leucocite.

Sistemul circulator este unul liber, hemolimfa scaldand organele si tesuturile corpului. Rolul lui este acela de a transporta elementele nutritive din intestinul mediu la celulele corpului, de a curata organismul de resturile de celule pe care le trimite la organele excretoare, intervenind si in apararea impotriva agentilor patogeni.

APARATUL EXCRETOR-este reprezentat de tuburile Malpighi, 200 canale filamentoase, cu diametru de 0,1 mm, independente functional. Acestea sunt inserate in zona de unire a ventriculului cu intestinul subtire si inconjoara diferite organe interne. Extrag din hemolimfa acid uric si diferite saruri (oxalati, uree, carbonati), pe care le varsa in pilor. Rolul tuburilelor Malpighi este, deci, similar cu cel al rinichilor mamiferelor.

Stocarea rezervelor se poate realiza cu ajutorul unor celule de culoare galbuie, situate în partea posterioară a abdomenului, împrăştiate sub forma unor mase neregulate de ţesut moale, albicios. Ele sunt numite „corp gras” sau „celule grase”. Masa de stocare este formata din proteine sub forma de albumine si glicogen, ce se pot transforma rapid in glucoza, si din grasimi. La acest nivel s-au evidentiat cristale ale sarurilor acidului uric, ce migreaza apoi in tuburile Malpighi. Din acest motiv, corpului gras i se atribuie si rol excretor.

APARATUL DIGESTIV al lucratoarei adulte este compus dintr-o insiruire de organe ce formeaza un tub, de la gura la anus, in care hrana este descompusa de sucurile digestive. Tubul digestiv fiind mai lung decat corpul albinei, el prezinta numeroase ondulatii. Lungimea lui este de 35 mm la luctatoare, 39 mm la matca si 47 mm la trantor.

Aparatul digestiv se compune din trei regiuni distincte:

reg. anterioara care cuprinde faringele, esofagul si gusa;

reg. mijlocie, reprezentata de proventricul si ventricul (stomac);

reg. posterioara, alcatuita din intestinul subtire, rect si orificiul anal.

Faringele este un conduct scurt ce se contracta sau dilata in timpul consumarii hranei, sau absorbtiei nectarului.

Esofagul este un tub lung si subtire care strabate toracele si face legatura intre faringe si gusa.

Guşa, un sac în formă de pară, este continuarea şi prelungirea esofagului, situata in partea anterioara a abdomenului. Ea este foarte extensibilă. Plină până la refuz, are o capacitate de 75 mg. În ea se adună sucurile nectarului, lichidul dulce secretat de afide, hrana şi, nu în ultimul rând, apa. Toate acestea folosesc drept hrană energizantă în timpul zborurilor la cules. La acest nivel are loc o prima etapa a procesului de transformare a nectarului in miere, sub actiunea cumulata a enzimelor din nectar si a enzimelor secretate de glandele salivare

Proventriculul este pozitionat in partea posterioara a gusii si este format dintr-o formatiune de forma unei ciuperci, care acţionează ca un ventil regulator între guşă şi stomac. El se deschide prin intermediul a patru valve in forma de cruce, care face posibil ca hrana să poată ajunge din guşă în stomac, nu şi invers. Astfel, este protejat nectarul de impurificarea continutului stomacal, permitand totodata trecerea hranei din gusa in ventricul si separarea nectarului de granulele de polen.

În stomac (ventricul) se realizează digestia hranei. Are o forma cilindrica si o lungime de cca. 10 mm. Peretele stomacal prezinta numeroase cute transversale, iar celulele lui secretă sucuri digestive. La exterior, stomacul prezinta straturi de muschi care, prin contractii ritmice, determina peristaltismul specific, ce asigura omogenizarea si deplasarea treptata a hranei. Substanţele nutritive secretate de celule trec prin membranele semipermeabile şi ajung, prin peretele stomacal, direct în sângele albinei.

Lumenul intestinului, catre partea mijlocie, se micsoreaza, formand o valvula pilorica cu sfincter, care, prin intermediul muschilor adiacenti, permite trecerea in segmentul urmator a masei nedigerate.

Intestinul subţire este un tub scurt si subtire, ce face legatura intre stomac si rect. La acest nivel, in vecinatatea pilorului, se varsa continutul tubilor Malpighi.

Rectul este format dintr-un invelis elastic cu falduri, cu volum reglabil, ce permite colectarea in timpul iernii a unei mari cantitati de resturi nedigerate, ce poate atinge peste 55% din greutatea albinei. In partea posterioara rectul prezinta mushi inelari, care formeaza un sfincter in jurul orificiului anal, cu rol in reglarea defecatiei. In partea anterioara sunt situate sase glande rectale, care contribuie la eliminarea apei. Ele secreta catalaza, care impiedica descompunerea masei alimentare nedigerate. Enzima devine mai activa la temperatura de aprox. 5C, si pe masura ce se realizeaza umplerea rectului. Deci, rezistenta albinelor la iernare se datoreaza, in special, activitatii catalazei.

In mod obisnuit, albinele defeca in afara stupului. Cand cantitatea excrementelor acumulate in rect este mai mare si structura acestora afecteaza tubul digestiv, defecatia are loc in interiorul stupului (diaree), simptom al maladiilor digestive.

In cursul unui an, din 70 kg hrana consumata, o familie de albine elimina in jur de 20 kg

Continuare litera "A"

ANTENELE-În stare salbatica albinele traiesc în scorburile c opa cilor iar în stare domestica ele traiesc în stupi. Atât într-o situatie cât si în alta lumina nu patrunde prea mult în interiorul stupului.
Din acest motiv mirosul si atingerea sunt mult mai importante în interiorul coloniei decât vazul.
Antenele sunt două structuri filamentoase cu rol de miros, pipăit şi, posibil de diferenţiere a sunetelor, prinse de cap în partea de jos a frunţii. Au o deosebită mobilitate, putându-se mişca liber în toate părţile.
Antenele albinelor situate de o parte si de alta a capului contin mii de senzori, unii specializati pentru atingere (receptori mecanici), unii pentru miros iar altii pentru gust. Ele sunt fixate la baza printr-o membrana într-un caus din cuticula capului numit soclu. Partea mai lunga ce alcatuieste baza antenei se numeste scapus si adaposteste organul lui Johnston ce are rol în echilibrul corpului.

APARATUL BUCAL-este adaptat pentru supt si lins, albina sugand cu ajutorul trompei (alcatuita din 2 palpe laterale si limba). Cand cele 2 palpe se unesc, formeaza un tub in care limba serveste drept piston.
Albinele au o gura compusa care ajuta la mestecare si sugere. Aparatul bucal al albinei este format din 3 părţi: buza superioară (labrum), două mandibule şi trompa (proboscisul) şi îndeplineşte funcţia de prehensiune, insalivare, aspirare şi conducere a hranei lichide spre faringe.
Labrul sau buza superioara (anterioara) este o mica piesa anatomică mobilă, o prelungire chitinoasă a cutiei craniene, continuată cu o porţiune membranoasă şi are rolul de a închide orificiul bucal în partea anterioară.
Mandibulele sunt două piese scurte şi puternice, de formă concavă care pot să pivoteze în articulaţie, putându-se apropia sau îndepărta de aceasta. Pe mijlocul mandibulelor se găseşte câte un şanţ prin care se scurg secreţiile elaborate de glandele mandibulare. Sunt acoperite cu peri simpli, neramnificaţi la femele şi ramnificaţi la trântor. Mandibulele sunt lipsite de dinţi (spre deosebire de viespi), de aceea albinele sunt incapabile să rupă coaja strugurilor şi să aducă astfel pagube viilor - cum greşit se crede, din contră, au un rol benefic, împiedicând, prin lingerea secreţiilor ce se scurg din boabele de struguri, mucegăirea şi deteriorarea acestora. Cu ajutorul mandibulelelor albinele realizează modelarea solzişorilor de ceară şi construirea fagurilor, prehensiunea şi roaderea căpăcelelor de ceară, prinderea albinelor hoaţe şi a celor moarte de aripi, picioare şi evacuarea acestora din stup, scuturarea polenului de pe anterele florilor, desprinderea porpolisului de pe mugurii de plop, salcie şi descărcarea acestuia de pe picioarele albinelor culegătoare, etc
Trompa este formată din două maxile şi o buză inferioară (labium). Acestea sunt piese independente care intervin în recoltarea hranei lichide, a nectarului şi a apei, prin aspiraţie sau lins. În timpul colectării hranei toate aceste componente se alătură, formând un tub cu lumen mai mare la bază şi mai redus la vârf, diametrul acestuia variind în mod direct cu gradul de vâscozitate a hranei.
Trompa mai este folosită în schimbul de hrană (miere, lăptişor de matcă) între lucrătoare, matcă şi trântori, de asemenea pentru linsul feromonilor de pe corpul mătcii şi transmiterea lui mai departe, spre alte lucrătoare.
Lungimea trompei este diferită în funcţie de rasa albinelor şi, atunci când este întinsă, variază între 5,3 şi 7,2mm. În medie, la albinele noastre, autohtone, este de 6,5-6,6 mm
Maxilele se compun din două lamele chitinoase, cardo sau submaxilare, o piesă de legătură între maxile şi labium, şaua (lorum), o piesă bombat alungită (stipes), un lob intern (lacinia), un lob extern acoperit de peri tactili (galea) şi un maxilar rudimentar.
Labiumul este format din submentum, o piesă de formă triunghiulară, mentum, un segment alungit, glosa (limba) compusă din doi lobi interni, foarte lungi, paraglose, doi lobi externi şi flabelum, o piesă terminală de forma unei linguriţe.
Glosa este acoperită cu perişori şi este străbătută, pe toată lungimea ei, începând de la flabelum, de un canal interior prin care sunt transportate lichidele. La baza glosei există un grup de muşchi ce încojoară cibarium-ul, o cavitate utilizată la pomparea lichidelor. Glosa are un rol important şi în recoltarea polenului deorece, adesea, grăuncioarele de polen sunt prinse de perişorii ei. Ulterior aceste grăuncioare minuscule de polen sunt periate de proboscisul de pe picioarele anterioare.
Flabelum-ul şi pilozitatea glosei acţionează ca un burete, permiţând albinei să recolteze cantităţi infime de lichid (nectar din flori, apă), prin mişcările alternative pe care le produce comportându-se ca o pompă aspiro-refulantă ce trimite necatarul, apa, către cavitatea bucală şi faringe.

ABDOMEN-

Abdomenul albinei adulte este format din 10 segmente.
- primul segment este numit propodeum si este sudat de torace – segmentul 1.
- urmatoarele sase segmente se disting foarte bine fiind vizibile dupa petiol – segmentele 2 -7;
- al optulea se afla în interiorul celui de-al saptelea si are rolul de a sustine acul– segmentul 8;
- al noualea formeaza placile acului– segmentul 9;
(segmentele 8 si 9 sunt asociate cu acul la albina lucrătoare sau cu organele de reproducere la matcă şi trântor)
-al zecelea formeaza anusul.
Abdomenul este alcãtuit din 6 tergite si 6 sternite unite cu 12 pleure . Tergita a VI -a acoperã glanda Nasonov . Pe sternitele a IV - a , a V - a , a VI - a si a VII -a se gãsesc glandele ( si oglinzile ) ceriere.
Fiecare din aceste 10 segmente abdominale este constituit dintr-o placă dorsală (tergit) şi o placă ventrală (sternit). Ansamblul format dintr-un tergit şi un sternit este mobil, în sensul că deşi tergitul acoperă parţial marginile laterale ale sternitului, are posibilitatea de a se îndepărta foarte mult de acesta, lucru foarte important pentru respiraţie şi alimentaţie.Inelele abdominale sunt unite de către o membrană intersegmentară ce permite abdomenului să se mărească atunci când stomacul este plin cu apă sau nectar.
De o parte şi de alta a fiecărui tergit se află câte un orificiu respriator - stigma.
Învelişul extern al albinelor se numeşte tegument sau exoschelet, dermoschelet. Acesta are rol de protecţie şi suport scheletic al ţesuturilor moi. Tegumentul este format din : cuticulă, hipodermă şi membrană bazală. Cuticula este formată din 3 părţi componente, nedelimitate distinct: endocuticula, exocuticula şi epicuticula, conţine o mare cantitate de chitină având astfel rol de protecţie mecanică a organelor din interiorul abdomenului. Pe suprafaţa abdomenului sunt inseraţi numeroşi peri, de forme şi mărimi diferite, cu rol protector, senzitiv şi de colectare a polenului floral. Odată cu înaintarea în vârstă aceşti peri se uzează iar abdomenul albinei capătă astfel o culoare neagră, lucioasă

Litera A
Contribuiti cu propunerile voastre pentru litera "a" la comentarii, va multumim!
In absenta unui dictionar apicol imbunatatit si actualizat propunem comunitati stuparilor care frecventeaza pagina sa contribuie la acest demers necesar profanilor dar si specialistilor in apicultura.

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară.

AFUMĂTÓR, Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup.

APILARNIL s.n. (farm.) Produs apicol avînd la bază larvele de albine, utilizat în cosmetică sau consumat, în general sub formă de drajeuri, în scop terapeutic, datorită acţiunii sale biostimulatoare.

ACARAPIOZA, este o acarioză respiratorie a albinelor provocată de specia. Acarapis woodi, care parazitează traheile albinelor, hrănindu-se cu hemolimfa gazdei.

ASCOSFEROZA (puietul varos)-Pericistimicoza, ascosferoza sau puietul varos este o boala infecto-contagioasa specifica larvelor de albine carora le determina moartea in primele doua zile ale stadiului de puiet capacit. Agentul etiologic este micetul Ascosphaera apis care traieste in intestinul albinei sanatoase.

ANECBALIE-Anecbalia este o particularitate capatata pe parcurs de unele colonii de albine care isi pierd obiceiul roirii, devenind astfel foarte rentabile.

APARATUL DE APARARE SI ATAC (APARATUL VULNERANT)- Este prezent la lucratoare si matci si absent la trantori. Este localizat in abdomen si este alcatuit din; ac, teaca acului, glandele veninoase, sistemul motor si un ganglion.

Acul este format din doua lantete ascuţiţe cu 10 cârlige aşezate invers, spre exterior. Ele sunt simetrice si aluneca in lungul tecii. Teaca este o formatiune ingrosata in partea superioara, ce prezinta la capatul distal zimti orientati postero-anteriori. Sistemul motor este alcatuit din doua perechi de muschi si dintr-un sistem chitinos ce asigura iesirea acului si injectarea veninului, si anume: placa triunghiulara, placa patrata si placa oblonga. Cele doua glande veninoase au marimi diferite si secreta, cea mare, o substanta acida, iar cea mica, una alcalina. In momentul in care albina inteapa, cele doua substante se amesteca. Veninul este un amestec de proteine si peptide, dar principalul component este melitina, o proteina. Ganglionul nervos coordoneaza intreaga acvtivitate a aparatului vulnerant, chiar si dupa detasarea sa in urma intepaturii.

Cand albina inteapa, abdomenul se incovoaie si contractia musculaturii adiacente determina patrunderea acului. Piesele chitinoase ale aparatului motor actioneaza sinergic si determina scurgerea veninului. Daca albina inteapa un mamifer, zimtii acului se infig in derm si nu mai pot fi retrasi, intregul aparat vulnerant se detaseaza si albina moare. Cand albinele se inteapa intre ele, este cautata membrana intersegmentara, moale, acul putand fi retras dupa injectarea veninului. Matca are aparatul vulnerant diferit de cel al lucratoarei, lantetele avand, de ex., doar trei zimti.